Accident rutier între un microbuz și un autoturism, pe DN2

Ieri dimineață, în jurul orei 08:38, pompierii nemțeni au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe DN 2, pe raza comunei Botești.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială pentru descarcerare,  o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

Conform ISU Neamț, accidentul rutier s-a produs între un autoturism și un microbuz transport persoane (în care se aflau conducătorul auto și patru pasageri).

În urma accidentului rutier produs a rezultat o persoană încarcerată, conducătorul autoturismului.

Victima încarcerată, o femeie de 44 de ani, a fost extrasă de pompieri și predată echipajului SMURD TIM, conștientă,  policontuzionată.

Echipajul SMURD TIM a acordat primul ajutor calificat persoanei după care a fost transportată la CPU Roman.

O femeie de 27 ani ce se afla în microbuz a avut nevoie de îngrijiri medicale,  fiind preluată și transportată de un echipaj de la SAJ la spital.

O altă femeie de 42 de ani (ce se afla în microbuz) a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, refuzând transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Traficul rutier este blocat.

Instagram InfoNeamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *