Elevii chiulangii au fost găsiți de polițiști la cafenea

Poliția Locală Piatra Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Neamț, a organizat și desfășurat, în data de 10.02.2022, o acțiune pe linie specifică pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului și abandonului școlar.

Polițiștii locali din cadrul Birourilor Ordine Publică au verificat 5 licee și 39 de unități de alimentație publică și săli de jocuri de pe raza municipiului Piatra Neamț. Nouăsprezece elevi depistați că fumau în incinta unităților de învățământ sau în imediata apropiere au fost avertizați cu privire la prevederile Legii 349/2002A.

Găsiți la cafeanea

Cinci elevi chiulangii au fost depistați, în timpul orelor de curs, în incinta unei cafenele din centrul orașului, aceștia fiind îndrumați să se reîntoarcă la ore. Lucrătorii comerciali din cafenele și sălile de jocuri au fost de asemenea, avertizați în ceea ce privește interzicerea vânzării de băuturi alcoolice minorilor, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Totodată s-a urmărit și modul în care se respectă măsurile sanitare pentru prevenirea răspândirii Covid 19, în acest sens aplicându-se 8 sancțiuni contravenționale (avertismente), pentru încălcarea art. 65, lit. ”h” din Legea 55/2020.

În același context, polițiștii locali cât și inspectorul școlar prezent la acțiune,  au recomandat directorilor unităților de învățământ să ia toate măsurile necesare pentru a se preveni absenteismul școlar, abandonul sau chiar producerea de fapte antisociale în școlile și liceele din Piatra Neamț.

Astfel de acțiuni vor continua pe toată perioada anului școlar 2021 – 2022.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *