Piatra Neamț a intrat în scenariul ROȘU
Conform informațiilor primite de la Prefectura Neamț, municipiul Piatra Neamț a intrat în scenariul roșu având incidența de 3.38 la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
În scenariul roșu sunt și localitățile : Tâmâșeni (4.88) , Dobreni (4.40), Costișa (4.30), Dumbarva Roșie (3.28 ) și Sagna ( 3.03).
incidenta L 14.01.2022Restricții în Piatra Neamț
Măsurile aplicabile unităţilor administrativ-teritoriale unde rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
- Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
- În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafaţă a spaţiului.
- Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00 şi cu purtarea măştii de protecţie.
- Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
- Se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 100 de persoane, în intervalul orar 5,00 – 22,00, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
- Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 22,00.
- Activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.
Participarea la activităţile sus menţionate este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Instagram InfoNeamț