Cum se va desfășura activitatea în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar 2020-2021?

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul 👉🏻http://educatiacontinua.edu.ro  ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19.


MEC a transmis că ghidurile au fost concepute pentru toate nivelurile de învățământ, prin raportare la particularitățile fiecăruia în parte: învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, învățământ vocațional, învățământul special, respectiv învățământ profesional și tehnic.

 

„Prin intermediul acestor ghiduri, Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul decidenților de la nivel local/județean și al cadrelor didactice, în vederea planificării deschiderii anului școlar 2020-2021 în condiții de siguranță pentru toți preșcolarii, elevii și pentru întregul personal al unităților de învățământ”, se arată într-un comunicat emis, marți, de către MEC.

În același timp, ghidurile propun repere pentru crearea, în unitățile de învățământ preuniversitar, a unui mediu sigur și favorizant pentru învățare relevantă și oferă modalități de colaborare la nivelul comunității locale, pentru a găsi soluții dinamice de lucru în acord cu provocările contextului pandemic. Materialele prevăd recomandări de selectare și organizare a scenariilor, de aplicare a acestora, precum și de organizare a orarului.

Fiecare scenariu posibil este prezentat din perspectiva măsurilor necesare și a impactului asupra curriculumului, a resurselor, a orarului, a evaluării, a modului de colaborare în echipa pedagogică, a interacțiunii cu profesorii, cu elevii și părinții și măsuri destinate siguranței sanitare.

MEC a precizat că recomandările incluse în cuprinsul documentelor de lucru vizează modalități de abordare a activității cu preșcolarii și elevii, în contextul epidemiei de COVID-19, respectând măsurile de siguranță specifice celor trei scenarii.

Acestea au fost formulate în raport cu particularitățile de vârstă ale elevilor, cu obiectivele activității educaționale și elementele de curriculum specifice fiecărui nivel.

Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Ghiduri❗❗❗

Învățământ preșcolar

Învățământ Gimnazial și Liceal

Învățământ profesional și tehnic

Învățământ special și integrat

Învățământ vocațional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *